Fancy. Let’s be Sânzienist, let’s be iist :=)

Ziua IEI româneşti este în fiecare zi. Şi când vrem noi. Dincolo de trenduri şi dincolo de „uite că e de fiţe să porţi ie”. Părerea mea.

Pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea Sânzienelor, se serbează şi Ziua Universală a Iei (se serbează din anul 2013, la iniţiativa unui grup ce a luat naştere pe site-urile de socializare)Ia1010246_10200304497164970_1225974658_n. Vorbind la modul general, ziua iei noastre este în fiecare zi, iar povestea se ţese precum borangicul, depăşind trendurile, ori „adaptările moderne”.

Prin urmare, să începem povestea, de altfel lungă, pornind întâi de la Sânziene.

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc pe 24 iunie Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, sărbătoare cu multe conotaţii populare, în special legate de dragoste şi fertilitate, fiind cunoscută şi ca Drăgaica sau Sânziene. Sânzienele sau Drăgaica, sărbătorite pe 24 iunie, reprezintă o spectaculoasă sărbătoare solară, a iubirii şi fertilităţii, precedată de o noapte magică, în care se culeg plante de leac şi pentru descântece, dar şi în care se spune că “ielele ies la dans înnebunindu-i pe cei care le surprind astfel”.

Cum se cuvine

Legendele spun că Sânzienele sunt fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, se prind în horă şi dau puteri magice plantelor. Aceste zâne bune, dacă sunt sărbătorite cum se cuvine, fac culturile să rodească, dau prunci sănătoşi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele şi tămăduiesc bolnavii. În schimb, dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără şi devin asemenea zânelor rele cunoscute în popor drept iele sau rusalii. Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene.

Într-o horă

Sărbătoarea Sânzienelor ar avea la origine un cult roman pentru zeiţa Diana, numele de Sânziana, aşa cum este cunoscută sărbătoarea autohtonă în special în Ardeal, provenind din “Sancta Diana”, în timp ce în Muntenia şi Oltenia se sărbătoreşte Drăgaica, după numele slav. După unii specialişti, sărbătoarea îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, Sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă. Sărbătoarea Sânzienelor se manifestă printr-o mulţime de ritualuri, menite să asigure rodnicia lanurilor, fertilitatea femeilor măritate şi măritişul pentru fetele care îşi pot vedea alesul în noaptea de Sânziene, dinspre ziua de 24 iunie.

mary-by-1000fragrances-blogspot-ro

 

La baza acestor ritualuri stau micile flori galbene, numite sânziene, din care se fac cununi. Aceste cununi se pun în casă, pe porţi, la ferestre, pe şuri, pe stupi şi chiar în culturi, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria, vor aduce noroc, sănătate şi belşug. Fetele îşi aruncă aceste cununi pe un acoperiş, cele care rămân prinse prevestind măritişul apropiat, sau peste vite: dacă nimereşte una tânără, fata se va căsători cu un tânăr, iar dacă i se prinde cununa într-una bătrână, un om în vârstă îi va fi alesul.
Potrivit tradiţiei populare, pentru a-şi vedea sortitul, fetele dorm în noaptea de Sânziene cu aceste flori sub pernă. De asemenea, se spune că dacă le poartă în păr sau la sân, fetele şi femeile măritate vor deveni atrăgătoare şi drăgăstoase.

În ajun de Sanziene, seara, se întâlnesc fetele ce vor să se mărite cu flăcaii care doresc să se însoare. Băieţii fac ruguri, aprind flacari şi le învârt în sensul mişării Soarelui la apus, strigând: “Du-te Soare, vino Lună, Sanzienele îmbună, Să le crească floarea floare, Galbenă, mirositoare; Fetele să le adune, Să le prindă în cunune, (…) Boabele să le răstească, Pâna-n toamnă să nuntească.
Spre exemplu, sărbătoarea de Sânziene reprezintă un moment special pentru locuitorii din mai multe zone ale judeţului Bistriţa-Năsăud, unii dintre ei spunînd că în această zi ar putea afla chiar şi cât mai au de trăit.

Momentul cel mai bun

De asemenea, există o superstiţie populară specifică acestei sărbători, potrivit căreia în ziua de Sânziene oamenii nu trebuie să se îmbăieze, deoarece vor spăla forţele magice care îi înconjoară în această zi.
Pe de altă parte, tot de Sânziene, există un ritual al spălării cu rouă. Roua trebuie adunată în zori de pe plante, în locuri necălcate, pe o pânză albă, stoarsă apoi într-o oală nouă. Bătrânele care se ocupă de asta, aduc apoi roua în sat, fără a vorbi pe drum şi evitând să întâlnească pe cineva. Cu această rouă se vor spăla fetele care vor să se mărite repede, dar şi femeile măritate care vor să fie iubite de soţi şi să aibă copii frumoşi şi sănătoşi.

O superstiţie care se referă tot la dragoste, spune că îndrăgostiţii care fac împreună baie în râu sau în mare de Sânziene se vor iubi toată viaţa. În Ardeal, se mai spune că, în ziua de Sânziene, pot fi căutate comori vechi, îngropate în pământ, deoarece, în noaptea dinainte, deasupra locului unde sunt ascunse s-ar aprinde un foc.
Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi şi momentul cel mai bun, la mijlocul verii, pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec. Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile merg să culeagă flori şi ierburi, care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele. Frumoasă povestea, nu?
Şi acum trecem la ie.

CLIIMA20130619_0200_1

 

Total neaşteptat

A cucerit vedetele „de afară”, a devenit un „must have”, dar bluza noastră tradiţională – ia, este mai mult decât atât, şi anume, poveste şi istorie.
Un obiect vestimentar la moda printre vedetele din România şi nu numai. Emma Stone, Jennifer Garner, Kate Moss, Halle Berry, Kourtney Kardashian şi multe alte celebrităţi au fost cucerite de farmecul bluzei româneşti. Mai mult, celebra cântăreaţă Adele a apărut în Vogue, într-o cămaşă Tom Ford (colecţia de primavara-vară 2012 a designerului), inspirată din ia noastră.

Nu este prima oară când ia românească inspiră desingerii din străinatate.

SophiaLoreninie10401366_663537663764571_8842720068953448587_n
Una dintre cele mai dragi surse de idei pentru colecţiile remarcabilului creator de modă Yves Saint Laurent l-a constituit portul din satele româneşti. Se spune că atunci când s-a decis să facă o colecţie “românească”, a fost cu totul neaşteptat. Se întâmpla în 1981: maestrul aducea pe scenă manechine de lux, în ii şi fote stilizate, cu părul prins la fel ca în satele noastre. Cu portul românesc de la ţară i-a „făcut cunoştinţă” Matisse, mai precis, o pânză pictată, intitulată simplu: “Ia”.

Tunicae lineae

Inspiraţia unui asemenea „obiect vestimentar” este reprezentată de seria portretelor cu ie românească semnată de pictorul francez Henri Matisse, datorată în bună măsură prieteniei sale cu pictorul român Theodor Pallady.
Cunoscută şi sub denumirea „cămaşa cu altiţă” (chenar), ia reprezintă mult mai mult decât un obiect vestimentar reinventat de către designerii actuali (internaţionali sau autohtoni), ea fiind simbol, poveste şi istorie. Din punct de vedere lingvistic, termenul “ie” este derivat din latinescul “tunicae lineae” (tunică subţire purtată pe piele). Sub formă de camisa (termen împrumutat de la celţi, cu o expunere mai largă), s-au menţionat aspecte despre portul românesc încă din secolul al VI- lea, apărând însemnări în limba latină chiar şi în “Glossarium mediae et infimae Latinitatis” al lui Du Cange.
Cu toate astea, nu se poate preciza exact data apariţiei iei, dar se presupune că ar fi fost prima oară purtată de populaţia din cultura Cucuteni.

Specialiştii în tradiţia noastră populară vorbesc despre „însemne magice cusute cu grijă, care aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele” şi despre faptul că tinerele moşteneau de la bunicile lor sau de la mamele lor nu doar arta meşteşugului popular ci şi rugăciunile potrivite care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor. În partea de sud a ţării iile erau ţesute cu borangic, iar în toate regiunile erau accesorizate cu broderii la gât şi mâneci şi cu mărgele.
“Iile brodate cu „spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două-trei nuanţe cromatice, de regulă, dar se broda şi cu o singură culoare, de obicei negru. Femeile căsătorite şi cele în vârstă respectau anumite principii în realizarea costumului, preferând culori mai reţinute, modele de croială mai modeste şi un material ţesut mai simplu, în timp ce la fetele tinere culorile sunt deschise şi aprinse. Acestea din urmă nu-şi acopereau capul cu ştergarul de îmbrobodit (privilegiu rezervat nevestelor) şi nu purtau nici şorţ de protecţie din acelaşi motiv”, după cum consemnează historia.ro.

Cu mândrie

Regina Maria, Principesa Ileana, Principesa Elena, sunt cele care au purtat ia românească cu mândrie. Dintre toate, cea care a transformat ia în stilul vestimentar personal a fost Regina Maria.
În prezent, ia se mai poartă în zone precum Maramureş, Sighişoara, unele oraşe din Ardeal, cu precădere în cadrul unor evenimente speciale, precum nunţi, botezuri, Ziua Naţională. Şi tot în prezent, după ce tonul a fost dat de designeri, ia a devenit…”trend urban”!

Marie&Ileana14

 

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s