Confecţionate din mătase de un chinez? Ce nu ştiaţi despre UMBRELE

602874999101402489429528-5569683-215_300

Se spune că razele soarelui au determinat oamenii Antichităţii să îşi găsească un mijloc de protecţie împotriva lor…Şi aşa s-a născut umbrela!

În secolul al XVII-lea, umbrela era reinventată de italieni care au denumit obiectele “umbrellaces”: erau confecţionate din piele şi aveau formă asemănătoare cu cea a unui baldachin. Dar, în spatele acestei reinventări era o poveste lungă.

Prin ceruire

Prima umbrelă ar fi fost confecţionată din mătase de un chinez, care ar fi dat astfel  „tonul”. Tot Chinei îi este atribuită şi invenţia primei umbrele din material rezistent la apă, pentru protecţie împotriva ploii, obţinută prin ceruirea şi lăcuirea umbrelei din hîrtie.

La început, umbrelele nu aveau forma cunoscută astăzi, ci semănau mai degrabă cu un evantai mult mai mare susţinut de un mâner înalt. Umbrelele erau cel mai des asociate cu regalitatea, dovadă stând basoreliefurile şi imaginile înfăţişînd regi însoţiţi de slujitori care îi fereau de soare cu ajutorul unor umbrele mărginite de ciucuri. Mai târziu, în basoreliefuri au fost reprezentate umbrelele prevăzute cu o perdea din pânză brodată sau din mătase, confecţionate astfel pentru a proteja de soare întregul corp.

Din piele

Ca un fapt inedit, preotesele Atenei (zeiţa înţelepciunii în mitologia greacă), în timpul sărbătorilor dedicate acestei zeităţi, îşi acopereau capetele cu umbrele confecţionate cel mai adesea din piele.

Pe măsură ce a trecut timpul, umbrela a devenit un „obiect” indispensabil. Şi tot cau fapt inedit, primul magazin „de umbrele” se deschidea în Londra anului 1830 – “James Smith & Sons”. Primele umbrele din magazinul care există şi în zilele noastre erau confecţionate din oase de balenă sau stinghii de lemn acoperite cu alpaca sau pânză unsă cu grăsime pentru a fi impermeabile.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s